Lumea noastră are de toate: bunăstare, posibilităţi nelimitate, locuri şi oameni minunaţi. Şi totuşi, fericirea este doar un subiect de manual.
Asta fiindcă multe lucruri ne lipsesc, deşi avem de toate.
Avem nevoie de mai multă înţelegere, fiindcă ni s-a stins din suflet acel sentiment uman care ne făcea adesea să ne punem „în papucii celuilalt” şi să-i înţelegem neliniştea.
Avem nevoie de timp. De timp pentru a iubi, timp pentru a ierta. Ne lipseşte timpul din lucrurile esenţiale, aşa că vieţile noastre personale sunt într-o gravă criză de timp. Pe fugă ne gândim la sentimentele noastre, în grabă îmbrăţişăm, din goană spunem „Mă bucur să te văd”. Nu avem timp să mai stăm la taclale. Nu mai este vremea de dat telefoane, fiindcă alte lucruri mai importante aşteaptă să fie făcute.
Avem nevoie de răbdare. Răbdarea de a spune lucrurilor pe nume. Răbdarea de a citi o carte, de a face lucrurile ce îţi plac fără să te laşi supus presiunilor. Avem nevoie de răbdare pentru a ne mişca mai încet, pentru a conduce mai cu atenţie, pentru a nu ne pune viaţa în pericol.
Avem nevoie de Dumnezeu. Pentru a trece de fiecare clipă şi pentru a-I mulţumi că am ajuns acolo unde suntem. Avem nevoie de speranţa că El are grijă de toate şi că va face lucrurile să se aşeze, într-o zi, la locul lor.
Avem nevoie unul de altul, într-o comuniune firească, şi de care nu ne putem lipsi, oricât am încerca. Suntem oameni, şi putem rămâne umani doar apropiindu-ne de semenii noştri. Prin bunătate, prin înţelegere. Cu mâna întinsă spre a ajuta sincer, fără pretenţii.
Sunt multe de spus, multe de trăit, multe de simţit. Şi multe de evitat. Dacă ne-am opri o secundă să ne gândim ce vom fi noi peste un an, peste doi, peste zece, poate am înţelege că foarte rar putem să reparăm mâine ce am stricat azi şi, atunci, poate că am încetini cursa aceasta ameţitoare şi ne-am regăsi pe noi, undeva între acest timp şi oamenii ce ne înconjoară.
Ratiune sau Simtire 