Confesiuni

Port o lume în suflet, am adesea multe întrebări ascunse în spatele zâmbetului, și, uneori, chiar dacă pare că mă descurc și că merg înainte, îmi calc pe inimă cu fiecare pas.
Da, asta sunt eu: o femeie între altele, un zâmbet și doi ochi care mai mult ascund decât să dezvăluie taine.
Sunt o purtătoare de speranțe adânc înrădăcinate, și nu renunț ușor. Doar că, timpul și diverși oameni m-au învățat să fac acea diferență între a fi perseverent și a-ți face rău singur. Iar acum știu că e mai ușor să te refaci după o lovitură, decât după o catastrofă.
Ai să-mi spui că nu știu să ofer dezinteresat. Probabil că am uitat, sau că sufletul îmi e încă sec; știi, alții mi-au luat sentimente frumoase și le-au aruncat la primul coș. Acum trebuie să ai răbdare cu mine, au să apară altele, dar am nevoie de timp și de căldură.
Sunt o femeie, deci mă conduce inima. Și calc adesea urmele pe care mi le trasează, fiindcă am obosit să fiu doar pragmatică. Uneori, pentru noi, o schimbare de look nu e suficientă; fiindcă, uneori, avem nevoie să ne curățăm și sufletul.
Sunt eu, cu nori și curcubee, cu zâmbete și tristeți greu de explicat; știu multe chiar dacă alegi să nu îmi spui, simt multe, chiar și când te încăpățânezi să te porți prostește, văd destule chiar dacă îmi stingi lumina. Pentru că sunt, pentru că pot…
Și nu mă întreba de ce…Acceptă-mă doar așa cum sunt eu….