Mi-e dor de verile copilăriei mele, de soarele arzător de pe dealuri și de luna care avea povestea ei, cu doi ciobani dintr-o legendă pe care am uitat-o.
Mi-e dor de vacanțele care, pentru mine, începeau întotdeauna cu 15 iunie. Poate de asta iunie îmi aduce mereu parfum de copilărie și senzația că vara înseamnă libertate.
Mi-e dor de bunicul, a cărui figură este legată nemijlocit de acele veri: îmi lipsești, bunicule! Îmi lipsesc poveștile tale amuzante, îmi e dor de serile când îmi țineai companie la câte un film; îmi e dor de toate bunătățile pe care mi le pregăteai cu atâta drag, chiar dacă la vremea respectivă mă exaspera grija ta.
Îmi e dor să merg prin spicele coapte și să culeg maci, pe care să mi-i prind în păr, să adun albăstrele și să le ofer cu drag.
Mi-e dor să simt nisipul fierbinte sub picioare și să știu că acasă nu mă cheamă altceva decât oboseala.
Mi-e dor de diminețile blonde care mă trezeau târziu, ca să găsesc micul dejun deja pregătit de bunica.
Mi-e dor să petrec o vară fără grijile și responsabilitățile omului matur.
Mi-e dor de copilărie. Așa de dor…
Ratiune sau Simtire 