Vreau să mă opresc o vreme în loc. În acest loc și, poate, în această primăvară. Să mă opresc și să zâmbesc. De ce? Pentru că vreau. Pentru că pot. Pentru că încă mai sunt.
Îmi doresc să cred că unii oameni știu să mai ofere bunătate, prietenie și încredere doar pentru că au un suflet frumos, nu pentru că așteaptă ceva în schimb.
Vreau să nu mai las tristețile și neîncrederea zilelor trecute să-mi afecteze lumina și plinătatea clipelor pe care le trăiesc. Pentru că vreau să am amintiri de azi și ieri fără ca lucruri care m-au afectat cândva să le schimbe semnificația.
Îmi doresc să pot să las jos barierele. Acelea perfide, care se înalță mai mereu în jurul sentimentelor mele. Chiar dacă e riscant, poate că unele lucruri merită trăite direct, nu prin intermediul unei ferestre sentimentale.
Vreau să cred. A câta oară? Nu mai știu. Dar repetiția e mama învățării. Poate că de data asta, voi reuși să cred că viața nu trebuie trăită în tipare iar oamenii din prezent au dreptul de a-și scrie istoria lor în viața noastră, fără ca noi să-i judecăm prin prisma greșelilor altora.
Îmi doresc o primăvară a sufletului, când parcă toate se liniștesc și se așează la locul lor. Un anotimp al sentimentelor de bine și speranță. O primăvară ce aduce după ea lumini, culori și contraste puternice la fel ca acelea din noaptea Paștilor.
Și cred, de data asta, că le voi avea. Într-un fel sau altul.
Ratiune sau Simtire 